Florin Buicu despre UMFST: Un subiect academic, transformat într-unul politic

Preşedintele Comisiei pentru sănătate şi familie din Camera Deputaţilor, deputatul Florin Buicu a declarat că tensiunile apărute în ultimele zile la Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie (UMFST) din Târgu Mureş sunt generate de câteva cadre didactice de la linia maghiară care, prin manipularea studenţilor, vor să transforme un subiect cu competenţă internă academică într-unul politic. 

“ Decizia Senatului Universităţii, luată anul trecut, a fost ca toate liniile de pregătire, indiferent că vorbim de limba română, maghiară sau engleză, să aibă, practic, aceeaşi bibliografie şi aceeaşi modalitate de evaluare în testele grilă pe care toţi studenţii de la toate cele 3 linii le au la finalizarea studierii materiilor. Generarea bibliografiei, respectiv a întrebărilor trebuia să fie de comun acord făcută atât de cadrele didactice de la liniile de predare engleză, maghiară şi română, subiectele urmând să fie extrase din această bază de date comună generată de cele 3 linii de predare”, a declarat deputatul mureșean. 

Potrivit deputatului, unificarea tematicii de examen la cele trei linii de studiu – română, maghiară şi engleză – a apărut ca urmare a nevoii de standardizare atât a pregătirii, cât şi a modalităţii de evaluare a tuturor studenţilor de la toate liniile de predare. 

https://www.punctul.ro/florin-buicu-despre-umfst-un-subiect-academic-transformat-intr-unul-politic/