Corneliu Florin Buicu: Sănătatea este o investiție și nu o cheltuială

Conf. dr. Corneliu Florin Buicu, Președintele Comisiei pentru Sănătate și Familie a Camerei Deputaților a participat la Forumul de Epilepsie de la Palatul Parlamentului.

”Vreau să-i felicit pe părinții și pacienții prezenți pentru curajul de a se afla azi aici. Mesajul dumneavoastră ar trebui promovat pe toate canalele.

Continui felicitările pentru perseverență și mă uit către dumneavoastră doamnă dr. Craiu și doamnă dr. Mîndruță pentru că în urmă cu câțiva ani ne-am întâlnit tot aici, dar într-o sală mult mai mică. Tot ce primiți dumneavoastră din partea pacienților să transmiteți mai departe decidenților, indiferent care ar fi ei.

Sper, îmi doresc ca toate procedurile chirurgicale să fie decontate la adevărata valoare. Ma uit spre dumneavoastră doamnă președinte a CNAS și sper să aveți buget. Vreau să aud cum vă luptați cu ministrul dumneavoastră și cu ministrul de Finanțe pentru a obține mai mulți bani.

Va trebui cu ajutorul dumneavoastră și al presei, în momentul în care vorbim de costuri, să subliniem sănătatea este o investiție și nu o cheltuială, pentru că în momentul în care vocea pacienților din sală și a celor de acasă vor deveni un cor, decidenții vor aloca mai mulți bani. Va invit să strigați mai tare.

În ceea ce privește partea de terapie personalizată, trebuie sa creem mecanismele. Comisiile de la Senat și Camera Deputaților vă arată toată deschiderea, atunci când aveți nevoie de modificări legislative, cereți-le și vom lucra pentru ca, prin acorduri transpartinice sa devină realitate.

Mi-aș dori să fiți în continuare o voce puternică. În noi aveți un sprijin.”, a declarat Corneliu Florin Buicu.

Forumul de Epilepsie este un eveniment care va aborda problematica epilepsiei în România, în relație cu dimensiunea socială a impactului acestei boli subdiagnosticate și asociate cu un puternic fenomen de discriminare și stigmatizare.

Forumul de epilepsie este organizat de către Societatea Română de Luptă împotriva Epilepsiei și Sănătatea Press Group și se desfășoară sub egida Comisiei pentru Sănătate Publică din Senatul României.

https://rohealthreview.ro/corneliu-florin-buicu-sanatatea-este-o-investitie-si-nu-o-cheltuiala/